Un tunisian beat a intrat cu mașina într-un stâlp, în această noapte, la Arad
În această noapte, în jurul orei 3:40, a avut loc un accident rutier ușor pe strada Margareta Bibici din municipiul Arad, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Din cercetări a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din Tunisia, care conducea un autoturism pe strada Margareta Bibici, ajungând la intersecția cu Bulevardul General Dragalina, a intrat în coliziune cu un stâlp metalic, apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 31 de ani, din Tunisia, pasager în autoturism.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului a indicat o valoare de 0,45 mg./l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)