Un polițist din Timișoara s-a împușcat în față cu arma din dotare





Un polițist de la Brigada de Operațiuni Speciale s-a împușcat cu arma din dotare în apartamentul în care locuia cu chirie în zona Torontalului, notează opiniatimișoarei.ro
Bărbatul, angajat recent în Poliție, a cerut ajutorul ambulanței și a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Timișoara cu leziuni grave la nivelul feței. Și-a tras un glonț în bărbie.
Nu le-a spus medicilor că este angajat în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale decât atunci când aceștia au raportat incidentul la Poliție, așa cum cere legea în astfel de situații.
„La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii din Timiș au fost sesizați de către medicii Spitalului de Urgențe Timișoara, cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, care se afla pe strada Torontalului din Timișoara, a solicitat sprijinul ambulanței, întrucât prezenta leziuni la nivelul feței.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la spital, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un polițist, care și-ar fi provocat leziunile cu arma din dotare.
În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Aceștia încearcă să afle dacă totul a fost un accident sau o tentantivă de sinucidere.
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)