Un mort și 3 răniți, în urma unui grav accident pe șoseaua Timișoara – Lipova
Grav accident de circulatie duminica la orele pranzului pe soseaua ce leaga Timisoara de Lipova. La intrarea in localitatea Alios, un sofer a pierdut controlul volanului. Masina, in care se aflau 4 oameni, a iesit de pe carosabil si s-a izbit de un stalp de pe marginea drumului.
„Un tanar de 23 de ani care circula din directia Fibis catre Alios, se presupune ca a avut viteza foarte mare, a parasit partea carosabila si a lovit si un stalp. In urma accidentului s-au inregistrat patru victime. Un tanar de 22 de ani a murit, soferul de 23 de ani este in stare grava, iar alti doi sunt raniti usor. Toti vor fi transportati la spital”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Alexandra Petrovici, purtator de cuvant al IPJ Timis.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)