Un jurnalist american a fost împușcat mortal și un altul rănit în suburbia Irpin din Kiev





Jurnalistul american Brent Renaud (50 ani) a fost ucis şi un altul rănit de gloanţe, duminică, la Irpin, la marginea de nord-vest a Kievului, unde forţele ucrainene luptă împotriva celor ruse, au anunţat surse concordante, relatează AFP, citat de Agerpres.
Cei doi bărbaţi au fost loviţi în timp ce circulau în maşină cu un civil ucrainean, de asemenea rănit, a declarat pentru AFP Danylo Shapovalov, medic angajat de forţele ucrainene şi care a preluat victimele.
Autorităţile ucrainene i-au acuzat imediat pe inamicii ruşi că i-au împuşcat pe jurnalişti, dar originea împuşcăturilor nu a fost stabilită deocamdată.
Jurnaliştii AFP care s-au aflat duminică în această zonă au auzit focuri de artilerie şi de arme mai mici.
Un jurnalist AFP a văzut cadavrul colegului său ucis, care avea asupra lui actele de identitate, între care şi acreditarea de la The New York Times.
The New York Times a precizat că Brent Renaud a lucrat pentru publicație în trecut, dar nu a fost corespondent oficial acum, în Ucraina.
Jurnalistul a lucrat în trecut pentru o serie de organizații americane de știri și media, inclusiv HBO, Vice News, NBC și The New York Times.
Într-o altă încălcare a încetării focului, șapte civili ucraineni, inclusiv un copil, au murit când armata rusă a bombardat un convoi umanitar de refugiați în apropiere de Kiev și i-a forțat să se întoarcă, susțin autoritățile ucrainene, scrie Euronews.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)