Un jandarm din Teleorman s-a împușcat în cap
Un jandarm s-a împuşcat în cap, sâmbătă, în timpul serviciului, pe când păzea un hotel din orașul Alexandria, în care sunt cazate mai multe persoane aflate în carantină.
„Poliția municipiului Alexandria a fost sesizată prin apel la numărul unic 112 cu privire la faptul că la un imobil de pe raza municipiului se află o persoană în stare de inconștiență, care prezintă o plagă prin împușcare”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Teleorman.
Potrivit unor surse Mediafax, jandarmul se despărţise de curând de soţie, iar acesta ar fi fost motivul gestului său extrem.
Procurorii militari fac cercetări în acest caz.
Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Teleorman, bărbatul era angajat în anul 2009, iar ultima testare psihologică a acestuia a fost făcută în 2017, când a fost declarat apt.
Sursa: europafm.ro
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)