vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un grup de intelectuali maghiari acuză UDMR că a devenit reprezentantul FIDESZ în România și a lansat o petiție

    de - | 1 februarie 2022, 2:48 PM | Politikos

    1

    Trei dintre semnatari, Eckstein-Kovács Péter, Fosztó László și Gáspárik Attila (foto: Facebook, Főtér.ro, Marosvásárhelyi Nemzeti Színház)

    Mai mulți intelectuali maghiari din Transilvania au acuzat, marți, UDMR, într-o conferință de presă organizată online, că a devenit „reprezentantul FIDESZ” în România și că a suprimat democrația pluralistă din interiorul organizației. Pe de altă parte, aceștia au lansat și o petiție online, o luare de poziție înaintea alegerilor din Ungaria, programate pentru data de 3 aprilie, scrie G4Media.

    Semnatarii petiției denunță „campaniile saturate de ură promovate în ultimul deceniu” și afirmă că „nu trebuie și nu vrem să ne temem de Bruxelles, de György Soros, de migranți sau de minorități sexuale!”.

    Inițiatorii petiției, între care Eckstein-Kovács Péter, Fosztó László, Gáspárik Attila, Kozák Gyula, Magyari Nándor László, Selyem Zsuzsa, solicită „să se asigure transparența alegerilor și verificarea eficientă a voturilor exprimate în afara granițelor Ungariei”, având în vedere că maghiarii din Transilvania vor putea vota prin corespondență.

    Inițiatorii petiției au admis că se gândesc să înființeze „o organizație” sau „o fundație” pe baza principiilor enunțate azi în cadrul „Inițiativei pentru pluralism”.

    „Protestăm împotriva cumpărării de voturi și fraudării alegerilor”, se mai arată în textul petiției online, pe care o redăm integral mai jos:

    „Ungaria votează anul acesta. În Transilvania sunt maghiari cu dublă cetățenie care se pregătesc să voteze la scrutinul din aprilie. Este dreptul lor consfințit prin lege. O parte dintre ei, care reprezintă majoritatea maghiarilor din Transilvania, nu va participa la alegeri din varii motive. Nu sunt cetățeni maghiari, nu consideră că este moral să voteze în altă țară, sau pur și simplu nu sunt interesați. Cu toate astea, rezultatele alegerilor ne afectează pe toți în egală măsură.

    Nu suntem și nu putem rămâne indiferenți la evoluția vieții politice din Ungaria, la modul în care se va configura guvernul într-o țară cu care avem relații culturale și sociale, de care ne leagă multiple relații de rudenie sau prietenie. Suntem pe deplin conștienți de importanța valorilor la care aderă un stat membru al Uniunii Europene pentru că acestea modelează atitudinea UE față de maghiari, ceea ce afectează calitatea vieții noastre în Transilvania. Evoluția vieții politice din Ungaria este esențială și în privința relației dintre guvernul României și al Ungariei pentru că dinamica relației va defini cadrele vieții politice și sociale a maghiarilor din România.

    Cultura politică a Ungariei, divizarea internă din țara vecină trece dincolo de granițe. Campaniile saturate de ură promovate în ultimul deceniu contribuie pe deplin la deteriorarea relațiilor sociale chiar și la nivelul vieții cotidiene. Nu trebuie și nu vrem să ne temem de Bruxelles, de György Soros, de migranți sau de minorități sexuale! Nu avem nevoie de protecție împotriva lor. Dorim dialog, nu discursuri alarmiste.

    Clientelismul și arbitrarul promovat în politica din Ungaria a devenit dominant și dincolo de granițele ei cu consecințe nefaste. Discursul public din Transilvania s-a atrofiat, spațiul public este inundat de propagandă fățișă iar analizele, luările de poziție raționale sunt reprimate, ori nici nu ajung să fie formulate de teama represaliilor. Această stare nu poate fi menținută în continuare pentru că miza este viitorul vieții politice, culturale și economice a comunității maghiare din Transilvania, credibilitatea ei morală.

    Tăcerea ar confirma logica prevalentă în Ungaria care susține că politica din Transilvania se reduce la urmărirea unor interese personale imediate. Respingem această idee, pentru că întărește o imagine falsă despre maghiarii din Transilvania (și despre maghiarii din afara Ungariei, în general) cum că ei votează motivați doar de un calcul pragmatic personal. Este inacceptabil să fim priviți în acest mod. Protestăm împotriva acestei caracterizări vădit tendențioase.

    Credem în respectarea principiilor democratice și repudiem toate încercările de prejudiciere a procesului electoral, protestăm împotriva cumpărării de voturi și fraudării alegerilor. De aceea considerăm că este esențial să se asigure transparența alegerilor și verificarea eficientă a voturilor exprimate în afara granițelor Ungariei. Este interesul comun al maghiarilor din Transilvania, inclusiv al celor care nu vor vota, pentru că stigmatul fraudei ne va afecta pe toți.

    Voturile maghiarilor din afara Ungariei pot influența rezultatul alegerilor – un fapt care nu poate fi ignorat de partidele din Ungaria. Comunitatea maghiară din Transilvania este eterogenă cu opțiuni politice diverse: de stânga, liberală, ecologistă, conservatoare, indeciși. Cei care văd în noi un electorat nediferențiat, înregimentat într-un singur partid întăresc imaginea negativă a comunităților maghiare din afara Ungariei. Imaginea comunității trebuie adaptată la pluralismul ei caracteristic, iar pentru asta avem nevoie de dialog, de un spațiu public lipsit de constrângeri și, nu în ultimul rând, de respect reciproc”.

    Inițiatorii: Eckstein-Kovács Péter (fost ministru, consilier prezidențial, în prezent avocat la Cluj), Fosztó László (antropolog clujean), Gáspárik Attila (Director general al Teatrului Naţional Târgu-Mureş) , Kozák Gyula (sociolog clujean), Magyari Nándor László (sociolog), Selyem Zsuzsa (preofesor universitar, scriitoare).

    Sursa: G4Media

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.