Grupul austriac Leier investește milioane de euro într-o fabrică de betoane din județul Arad!





Grupul austriac Leier, care a cumpărat în România companiile Brikston şi Siceram, are în derulare investiţii de peste 25 de milioane de euro în două fabrici de betoane, în judeţele Cluj (localitatea Câţcău) şi Arad (localitatea Şimand). Banii sunt direcţionaţi şi către o secţie nouă de prefabricate din beton la Brikston Iaşi, precum şi către dezvoltarea şi tehnologizarea proceselor de producţie în fabricile pe care Leier le are deja în portofoliul local.
„Am dat startul a două noi investiţii pe plan local, unde vom fabrica noi produse din beton”, spune Cristian Suciu, director general Leier Rom.
Leier Rom, compania prin care este operată activitatea din România a grupului austriac, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 23,7 mil. lei (aproximativ 5 mil. euro), în creştere cu 25% faţă de anul precedent. Compania a avut pierderi de 2,1 milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, unde numărul mediu de angajaţi raportat pentru 2019 este 45.
Rezultatele se referă la activităţile de producţie de prefabricate din beton – elemente de cofraj, zidărie, elemente pentru sisteme de canalizări, dale, pavele, coşuri de fum, borduri, panouri fonoabsorbante şi alte produse.
Sursa: zf
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)