Un gol imens în sufletele colegilor lui Flavius Chiș… Flori și durere în biroul prim-procurorului (FOTO)





Procurorul Flavius Chiș și-a pierdut viața ieri, împreună cu familia sa – soția Ioana, fiul de numai 6 ani Cezar și soacra acestuia, în vârstă de 60 de ani, în catastrofa care a avut loc pe o autostradă din Slovenia.
A fost într-un binemeritat concediu, la câteva zile după ce a fost instalat în funcția de prim-procuror. O secundă de neatenție, acea secunda fatidică, în care a tras pe dreapta, a oprit mașina pe autostradă și un TIR, condus de un șofer sloven, a lovit în plin mașina procurorului, curmând viața celor patru persoane aflate în autovehicul.
Peste câteva zile urma să se întoarcă la servici, în noua funcție pe care și-a preluat-o la data de 1 iulie. Acest lucru nu se va mai întâmpla… În biroul său, astăzi, a fost pustiu. În afară era durere. Colegii de la Parchet i-au pus flori și fotografiile pe care Flavius le avea alături de Ioana, iar undeva, într-un colț, e și fotografia micuțului Cezar.
E o tragedie care nu poate fi cuantificată. „A fost un om extraordinar, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului”, spun colegii despre Flavius Chiș.
Aceștia au ținut să transmită în câteva cuvinte un mesaj de condoleanțe pentru familia lui Flavius Chiș:
„Colegii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad sunt alături de familia magistratului-procuror Flavius Chiș, în dificila încercare prin care trec, urmare a tragicului accident din Slovenia care a consternat întreaga comunitate.
A fost un coleg și un om minunat, a cărei amintire o să i-o purtăm veșnic.
Odihnească-se în pace”.
PS: Marius Chiș, fratele procurorului, se află în Slovenia pentru a se ocupa de repatrierea trupurilor celor patru victime din accidentul care a avut loc ieri în Slovenia.
Comentariile portalului
Si cu cealaltă persoană ce se întâmplă? (Asta daca nu au născocit povestea cei doi pescari). Poate omul într-adevăr fuge de poliție, poate e doar drac (...)
A folosi cuvântul ”suporter” pentru astfel de barbarisme, este JIGNITOR față de majoritatea adevăraților suporteri!!! RUȘINE!!!
Tot înfocată ești. Și nu e de la canicula🤣🤣🤣