Un depozit Amazon s-a prăbușit! Cel puțin două persoane au murit

Un depozit Amazon din Statele Unite plin cu muncitori s-a prăbușit după ce prin apropiere a trecut o tornadă. Incidentul s-a petrecut în această dimineață într-o suburbie a orașului Saint Louis.
În clădire erau între 50 și 100 de oameni, care lucrau pe tura de noapte. Poliția și pompierii cred că sunt mai multe victime, dar până acum, nu se știe un număr exact. La fața locului au fost zeci de echipaje de intervenție.
„Siguranța angajaților și partenerilor noștri este prioritatea noastră principală. Evaluăm situația și vom împărtăși informații suplimentare când vor fi disponibile”, a transmis Richard Rocha, purtătorul de cuvânt al Amazon.
Prăbuşirea clădirii a fost raportată la scurt timp după ce o tornadă a lovit localitatea, în jurul orei locale 20:30 (02:30 GMT).
Serviciul Naţional de Meteorologie a emis avertizări de tornadă, vineri seara, pentru unele regiuni din mai multe state, inclusiv Arkansas, Tennessee, Missouri şi Illinois.
Cel puţin doi morţi, cinci răniţi şi mai multe persoane blocate după o serie de tornade
Zeci de persoane au rămas blocate vineri într-un centru pentru persoane vârstnice din nord-estul statului american Arkansas în urma unei tornade care a ucis două persoane şi a rănit alte cinci. Tornada, care a lovit un cămin pentru persoane vârstnice din oraşul Monette s-a numărat printre mai multe astfel de fenomene care au afectat regiunea, una dintre tornade fiind consemnată în localitatea Truman din apropiere, conform canalului KAIT TV, afiliat NBC.
Citește mai multe aici
Comentariile portalului
Cu Balint pana la capat.El ne-a promovat , el ne retrogradeaza !Pana la urma nu joaca nici el, nici Falca, nici Meszar, nici Bibart, nici Apostu, joaca pe teren doar (...)
Pana acum ne plangeam ca nu avem atacanti. Acum constatam ca n-avem nici aparare. Intrebarea e, echipa avem? Trist sa vezi o legenda a fotbalului romanesc zbatandu-se in coada clasamentului. (...)
O CAPODOPERĂ ! Comedie ? Drama? Fiecare o încadrează pe sufletul și bucuria lui . Tulburător cu siguranta ! Surprinzătoarea și fermecătoarea IRLANDA se descoperă ….