vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un bombardier strategic s-a prăbuşit în Rusia. Doi oameni au murit

    de - | 14 iulie 2015, 5:35 PM | Internaţional

    0

    Un avion de bombardament s-a prăbuşit marţi în regiunea Habarovsk din estul Rusiei în timpul unui zbor de antrenament, relatează Mediafax, citând Ministerul Apărării din Rusia și agenţia de presă TASS.

    Potrivit oficialilor Ministerului Apărării din Rusia, avionul de bombardament de tip Tu-95MS s-ar fi prăbuşit din cauza defectării unuia dintre motoare.

    „Pe data de 14 iulie, la ora 9.50, o aeronavă de tip Tu-95MS s-a prăbuşit în timpul efectuării unui zbor de antrenament la 80 de kilometri de Habarovsk. Toţi cei din echipaj s-au paraşutat”, se precizează în comunicatul trimis de Ministerul Apărării.

    Conform ABC News și Associated Press, dintre cei șapte membri ai echipajului, doi au murit la aterizare.

    Avionul nu transporta muniţie, prăbuşindu-se într-o zonă deşertică, fără a cauza pierderi la sol.

    „Conform unor informaţii preliminare, după ce comandantul aeronavei a anunţat că se află într-o situaţie de urgenţă, responsabilul pentru controlul zborurilor a solicitat echipajului să părăsească avionul şi să se paraşuteze. Echipele de căutare şi de salvare caută membrii echipajului”, anunţă Ministerul Apărării Naţionale din Rusia. De asemenea, potrivit unei surse, în căutarea echipajului au fost trimise două elicoptere de tip Mi-8 şi un avion de tip Antonov An-12.

    Ministerul Apărării a suspendat toate zborurile bombardierelor strategice de tip Tu-95MS.



    russiamap

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.