Un bărbat a ajuns la spital după ce un tren a lovit mașina sa în zona Pădurii Verzi din Timișoara





Un bărbat a ajuns la spital în stare de conştienţă, în urma unui accident feroviar care a avut loc, miercuri, în zona Pădurii Verzi din Timişoara, după ce maşina sa a fost lovită de un automotor, transmite Agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Remetea-Timişoara, în care se aflau cinci persoane, şi un autoturism în care se afla doar şoferul.
„În urma impactului, şoferul autoturismului a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă şi predată unui echipaj medical, în stare de conştienţă. Celelalte persoane implicate în accident nu au necesitat îngrijiri medicale”, a precizat Elena Megherea.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 13 pompieri cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD.
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte