Un autoturism și două TIR-uri s-au lovit la Petriș

Traficul pe DN7 este blocat în momentul transmiterii acestei știri din cauza unui accident rutier. Incidentul a avut loc în jurul orei 08.00. În accident au fost implicate un autoturism și două autotrenuri.
Traficul rutier pe DN7 Lipova — Deva este blocat, pe raza localității Petriș, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.
UPDATE
Se pare că șoferul unui autoturism care circula pe Drumul Național 7, la intersecția cu Drumul Județean 707 a virat pentru a se îndrepta către localitatea Petriș, moment în care a fost lovit din spate de către un autocamion, la rândul său acesta fiind lovit, tot din spate, de către un alt autocamion. Din fericire nu există victime, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Polițiștii rutieri i-au sancționat pe șoferii celor două autocamioane.
„Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit că, pe DN 7, la intersecția cu DJ 707, un autotren condus de un bărbat de 37 de ani nu a păstrat o distanță suficientă față de un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, intrând în coliziune cu acesta, iar un alt autotren, condus de un bărbat de 47 de ani a intrat în coliziune cu primul autotren. În urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale. Șoferii celor 2 autotrenuri au fost sancționați contravențional cu amendă de 580 de lei fiecare și 3 puncte penalizare”, a declarat Claudia Iuga, agent șef adjunct și purtător de cuvânt al IPJ Arad, pentru Special Arad.
Foto: arhivă
Comentariile portalului
Nu cred ca nu dă costea bon fiscal.😀😀 Poate are înregistrată la OSIM sigla de la ANAF.
ANAF-ul ca instituție e împărțite pe regiuni, Aradul ține de ANAF Deva... Nu e vorba să nu pot cei de la Arad, ci așa e coordonată (...)
Așa curat e ANAF-ul arădean ca trebuie sa vină din alte județe să le facă treaba.