Un autocar cu 30 de credincioși a plecat de la mormântul lui Arsenie Boca și a ajuns direct în gard!





Un autocar în care se aflau 30 de credincioşi, care se întorceau, duminică, de la Mănăstirea Prislop, unde e mormântul lui Arsenie Boca, a intrat într-un gard de pe marginea drumului, în localitatea Buneşti, judeţul Vâlcea, niciunul dintre ocupanţii vehiculului nefiind rănit.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Gabriel Popescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şoferul autocarului a evitat un autoturism, a pierdut controlul volanului şi a intrat în gard.
„Pentru a evita impactul faţă – spate cu un autoturism, şoferul a tras de volan şi a părăsit partea carosabilă. Nu au fost înregistraţi răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Autocarul în care erau 30 de pasageri venea de la Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, unde este mormântul lui Arsenie Boca.
Popescu a adăugat că s-a luat legătura cu firma de transport care va trimite un autocar să preia pasagerii.
sursa: mediafax
Comentariile portalului
Poate ar merita să verificați cat de utilizate au fost cinematografele in ultimul an. La Cinema Arta anul trecut nu s-au organizat proiecții în gradina de vara și î (...)
vrem demisii si dosare penale vinovatilor!!
la viitoarele alegeri va fii noua ciorba reincalizita!