Un arădean a apăsat prea tare pedala de accelerație și a zburat cu mașina de pe șosea, s-a rostogolit de câteva ori, apoi a „mototolit-o” de un stâlp | Foto

    de Andrei Fuliaș | 8 mai 2020, 7:46 PM | Știri Arad

    2

    (foto: ISU Arad)

    Dacă ne luăm după fotografiile de la fața locului, mai că ne vine să scriem că un accident foarte grav a avut loc în această după-amiază, pe strada Ovidiu, din municipiul Arad. Numai că astăzi a fost cea mai norocoasă zi din viața șoferului autoturismului din imagini.

    Astfel, în jurul orei 18:00, un apel la 112 alerta autoritățile arădene cu privire la un accident petrecut pe strada Ovidiu, din municipiu.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Arad, maiorul George Pleșca, la fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, pentru că din autoturismul implicat se înregistrau scurgeri de combustibil. Din fericire, șoferul a scăpat cu viață și a fost preluat de echipajul medical sosit la fața locului.

    „Un arădean de 31 de ani a condus un autoturism pe strada Ovidiu și, pe fondul vitezei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se de mai multe ori, oprindu0se ulterior într-un stâlp. În autoturism se afla o singură persoană. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar nivelul alcoolemiei a fost o (zero). Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 RON. Totodată, acesta avea asupra sa toate documentele legale privind restricțiile de circulație”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agent șef Claudia Iuga.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.