Ultimul meci al lui Daian Fiț… Apoi a plecat la îngeri cu prietenul său, Marinel Neamțu…





Daian Fiț este unul dintre cei doi tineri din comuna Brazii care și-a pierdut viața în tragicul accident care a avut loc azi dimineață în apropiere de localitatea Mocrea. A plecat odată cu bunul său prieten Marinel Neamțu.
Unii spun că cel care a condus a fost Marinel, dar acum niciun detaliu de acest fel nu îi mai ajută nici pe cei doi plecați la îngeri, și nici pe familiile acestora. Acum, la ora aceasta, nu mai contează niic măcar cine a fost vinovat. Tragedia este mult prea mare…
Daian și Marinel se îndreptau spre Arad. Nu au trecut nici 24 de ore de când prietenii lui Daian l-au văzut pe acesta în echipamentul echipei de fotbal din Gurahonț, care a jucat ieri seară, la Țipari, un meci din Liga a 5-a județeană.
Ander Florentina, una dintre prietenele lui Daian, a scris un mesaj emoționant pe pagina acestuia de facebook:
„Daian ai fost sufletul echipei de fotbal doamne nu imi vine sa cred nu pot sa cred ca ieri vorbeam de echipa si ne uitam la tine la meci si azi nu mai esti dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace si sa veghezi asupra echipei de acolo de sus asa cum faceai si pana acum pt ca tu te implicai in toate o sa ne lipsesti la toata echipa. Dormi in pace!”
Echipa lui Daian, Unirea Gurahonț, a pierdut ieri meciul de la Țipari. A fost 2-1 pentru gazde, Daian intrând în minutul 46 – la pauză – în locul lui Ioan Todea. A fost ultimul lui joc, ultimul meci pe acest pământ. De astăzi, va juca în cer…
Era cunoscut și printre fotbaliștii din Arad, el fiind un fost elev al Liceului Sportiv, acolo unde a fost coleg printre alții cu actualul fotbalist al echipei UTA, Răzvan Blănaru și cu Bogdan Roșuț, actualmente la Păuliș. Acum, cu toții vorbesc despre el la superlativ…
Marinel Neamțu a fost cu un an mai mare decât Daian. Avea 23 de ani. Se poate vedea de pe contul său de facebook că era un băiat la locul lui și își iubea enorm de mult nepotul. Peste două luni, Marinel ar fi avut parte de alte clipe de fericire. Sora lui, Lucica Camelia, urmează să aducă pe lume un copil, un alt nepot al lui Marinel… Acum, familia lui și familia lui Daian se pregătesc de înmormântare.
Tragic destin…
Vezi mai jos mesajele prietenilor lui Daian și ai lui Marinel. Sunt doar câteva dintre ele, toate pline de tristețe…
Comentariile portalului
Buie Mibi. Sine de tramvai uzate dar ei scumpesc biletul. Multa buie, dle drujbas frustrat.
Daca tot modificati preturile atunci faceti si imbunatatiri, igienizari mai dese, caci e groaznic de infect tot mijlocul de transport din Arad!!
Si ce avem noi din Transilvania cu această gașcă oficială de mardeiași? Vă mai amintiți de 10 august 2018!? Nu mai rețin care candidat la prezidențiale promisese (...)