ULAL Arad: Cei care vor să-și schimbe reședința nu vor mai primi viză de flotant foarte ușor
ULAL Arad atrage atenția asupra un proiect de lege adoptat tacit de Senat.
Proiectul se află pe masa deputaților.Totul este prevăzut în propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.Pentru a obține viza, cei interesați trebuie să prezinte o declarație scrisă de la cel care îi va lua în spațiu, cu privire la numărul de persoane din respectivul domiciliu, dar și suprafața locuinței.
Potrivit acesteia, cei care nu respectă numărul limită de persoane, pot încasa amenzi de pâna la 150 de lei În prezent, declarația prezentată autorităților nu trebuie să conțină numărul de persoane și nici suprafața locuinței.Pentru a fi aplicat, acesta trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)