marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UE vrea să reducă emisiile de dioxid de carbon provenite de la autoturisme cu 37,5% până în 2030

    de - | 18 decembrie 2018, 8:42 AM | Auto | Internaţional

    0

    Statele membre ale UE au ajuns luni la un compromis cu privire la reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) provenite de la autoturisme și vehicule utilitare, însă acțiunea a stârnit nemulțumirea industrie auto, care consideră obiectivul nerealist și prea restrictiv, potrivit Mediafax.

    „Am ajuns la un compromis privind reducerea emisiilor autoturismelor (cu 37,5%), și vehiculelor utilitare (cu 31%) până în 2030”, a anunțat comisarul european pentru Energie, Miguel Arias Cañete, într-un mesaj postat pe Twitter.

    „Cu aceste obiective ambițioase, Europa arată din nou cum se pot transforma în fapte #ParisAgremeent (pactul global privind schimbările climatice) și #COP24 (summitul privind schimbările climatice de la Katowice din 2018)”, adăugat oficialul european.

    Acordul la nivelul UE reprezintă un compromis la care s-a ajuns după mai mult luni de negocieri, cu Germania dorind o reducere cu 30% a emisiilor, în timp ce Parlamentul European a propus o țintă de 40%, informează site-ul agenției DPA.

    Anunțul privind compromisul a fost făcut luni de Austria, care deține Președenția prin rotație a Consiliului UE, la doar două zile după încheierea summitului COP24, în cadrul căruia subiectul reducerii emisiilor auto a iscat discuții aprinse între țările participante.

    Industria auto germană a criticat obiectivul UE privind reducerea emisiilor, avertizând că ar putea afecta serios piața auto europeană, putând inclusiv duce la închiderea unor fabrici de mașini de pe continent.

    „Reglementarea solicită prea mult și oferă prea puțin”, se afirmă într-un comunicat al Asociației Germane a Industriei de Automobile (VDA).

    „Nimeni nu știe astăzi cum pot fi atinse la timp limitele convenite”, a adăugat VDA, menționând că nicăieri altundeva în lume nu există reguli atât de stricte.

    Sursa: Mediafax

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.