UE va da 2 miliarde de euro ţărilor considerate cele mai dependente de petrolul rusesc
Comisia Europeană este dispusă să investească până la două miliarde de euro în infrastructurile petroliere din ţările care vor avea probleme dacă vor renunţa la petrolul rusesc. Pe lista de la Bruxelles se află Ungaria, Slovacia şi Cehia.
„Dacă în majoritatea cazurilor, piaţa mondială permite o înlocuire rapidă şi eficientă, unele state membre sunt mai dependente de petrolul rusesc prin oleoducte” şi „sunt necesare investiţii specifice pentru a garanta securitatea petrolieră”, semnalează planul „Repower EU” al Comisiei Europene, destinat îndepărtării rapide a UE de hidrocarburile din Rusia, relatează agenţia EFE.
„Se estimează ca investiţiile totale pentru a garanta securitatea aprovizionării cu petrol să se ridice la 1,5-2 miliarde de euro”, arată CE în documentele prezentate.
UE a propus un al şaselea pachet de sancţiuni contra Moscovei, care prevede interzicerea graduală a achiziţiilor de petrol rusesc în UE, achiziţii care în 2021 s-au ridicat la 74 miliarde de euro.
Citește mai mult pe Digi24.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)