sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Tzionis s-a accidentat la naționala Ciprului! Va rata minim două meciuri din play-out

    de Lucian Dănilă | 27 martie 2026, 6:27 PM | Sport

    0

    Marinos Tzionis s-a accidentat la un antrenament al naționalei Ciprului și va rata minim două meciuri din play-out. El a absentat aseară la partida amicală pe care selecționata din Insula Afroditei l-a pierdut cu Belarus.

    Naționala Ciprului a cedat la limită, scor 0-1, în amicalul disputat aseară împotriva Belarusului, însă absența lui Marinos Tzionis a atras atenția. Mijlocașul ofensiv nu a fost inclus nici măcar pe banca de rezerve, după ce a acuzat probleme medicale încă de la începutul săptămânii de pregătire.

    Fotbalistul echipei UTA a suferit o leziune musculară în timpul antrenamentelor, o accidentare care necesită o perioadă de recuperare estimată la cel puțin două-trei săptămâni. Astfel, el nu va fi pe teren la meciurile cu Metaloglobus și FC Botoșani din play-out-ul Superligii.

    Este o veste care apare într-un moment delicat al sezonului. Antrenorul Adrian Mihalcea i-a pierdut în acest an pe Costache, plecat la FC Noah, și pe Gojkovic – ruptură de ligamente. În locul său ar putea juca fie Abdallah, fie Padula.

    UTA întâlnește mâine de la ora 11, pe Arena „Francisc Neuman”, gruparea din liga secundă CSC Dumbrăvița.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.