Turcia: Erdogan câştigă la limită referendumul privind sistemul prezidenţial





Majoritatea cetăţenilor turci s-au pronunţat, la limită, în favoarea proiectului de instituire a sistemului prezidenţial, situaţie care îi va oferi prerogative sporite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, conform rezultatelor finale ale referendumului constituţional desfăşurat duminică.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, iniţiatorul referendumului, a transmis felicitări formaţiunilor care au susţinut proiectul de modificare a Constituţiei – Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), Mişcarea Naţionalistă (MHP) şi Partidul Marii Uniunii (BBP).
„Potrivit rezultatelor, aproape 25 de milioane de cetăţeni turci au votat în favoarea modificării Constituţiei, diferenţa fiind de circa 1,3 milioane de voturi”, a afirmat Erdogan, cerând marilor puteri să respecte rezultatul referendumului.
În schimb, principalele formaţiuni de opoziţie – Partidul Popular Republican (CHP) şi Partidul Popular Democrat (HDP) – au denunţat „acte de manipulare” şi fraude electorale, contestând rezultatul.
Cetăţenii turci au fost chemaţi duminică la urne în cadrul referendumului pentru introducerea sistemului prezidenţial, situaţie care îi va permite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, acuzat de tendinţe autoritariste, să consolideze puterea şi să rămână în funcţie până în anul 2029.
Recep Tayyip Erdogan susţine că vrea modernizarea ţării şi eficientizarea procesului decizional prin înlocuirea republicii parlamentare cu cea prezidenţială. În momentul de faţă, puterea executivă este deţinută în Turcia de Guvernul condus de prim-ministru, numit de Parlament. Recep Erdogan vrea ca preşedintele, ales prin votul direct al cetăţenilor, să deţină puterea executivă.
Introducerea sistemului prezidenţial îi va conferi lui Recep Erdogan puteri sporite, iar funcţia de prim-ministru va dispărea (sau va fi subordonată preşedintelui).
Recep Erdogan, devenit în 2014 preşedinte (o funcţie mai degrabă onorifică, având prerogative reduse), va dobândi atribuţii executive totale şi va putea rămâne în postul cel mai înalt al statului turc până în anul 2029. Criticii lui Erdogan denunţă o încercare de consolidare a puterii şi a tendinţelor autoritariste.
Referendumul s-a desfăşurat în condiţii stricte de securitate, în contextul stării de urgenţă aflată în vigoare în Turcia după tentativa de lovitură de stat militară din iulie 2016. În cadrul acţiunilor de reprimare implementate după complot, Administraţia Recep Tayyip Erdogan a arestat sau a eliminat din funcţii publice zeci de mii de persoane.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)