joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Tur ghidat gratuit pentru maghiarii din Arad

    de Special Arad | 17 septembrie 2021, 10:50 AM | Știri Arad | Turism

    0

    Duminică, 19 septembrie, vorbitorii de limbă maghiară din Arad sunt așteptați la un tur ghidat, pentru a afla poveștile orașului în cadrul evenimentului „Turist la tine acasă” organizat prin proiectul Arad Free Tours de Asociația Turism Alternativ în parteneriat cu Asociația Concordia.

    Ajuns la al doilea sezon, proiectul își propune să aducă atât în atenția arădenilor, cât și a turiștilor care vizitează orașul lucrurile frumoase, moștenirea culturală și arhitecturală pe care Aradul o are de oferit.

    „Anul acesta am organizat deja șase ediții în limba română, și a venit timpul la fel ca anul trecut să organizăm un eveniment și pentru comunitatea maghiară arădeană. Așadar, toți cei interesați sunt așteptați duminică, 19 septembrie de la ora 18:00 cu plecare din fața Primăriei. Turul va dura aproximativ trei ore și va fi unul clasic care va include principalele obiective din centrul orașului. Ghid o să fie colegul nostru Károly Zsori, voluntar Arad Free Tours.

    Dorim să facem din aceste tururi pentru minorități o tradiție, ne dorim ca în fiecare sezon să organizăm măcar un tur și în limba maghiară, în primul rând pentru a pune în evidență faptul că Aradul este un oraș multicultural și în al doilea rând pentru a nuanța buna conviețuire a localnicilor pe aceste meleaguri indiferent de etnia din care fac parte”, a declarat Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.