Tudor Chirilă s-a enervat și a întrerupt spectacolul la Arad: „Îmi pare rău, dar așa nu putem juca!”

    de Tomck@t | 16 mai 2019, 11:42 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    3

    (foto: protv.ro)

    Spectacolul „In a Forest Dark and Deep” din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Nou era cât pe ce să nu se mai joace la Arad joi seara, cu toate că publicul se așezase deja pe scaune și spectacolul chiar începuse. Așa cum era de așteptat, fiind vorba de vedete precum Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu, sala era plină. S-a jucat, cum s-ar spune, cu ușile închise.

    Coproducția unteatru & ArtEst Foundation (în regia Iarinei Demian) s-a jucat în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, însă cu publicul pe scenă, în spatele cortinei. Cei doi actori au avut, astfel, un spațiu de desfășurare extrem de restrâns. Practic, actorii au jucat la nici un metru distanță de public, ba chiar printre oamenii care au venit să vadă spectacolul. Însă acest lucru făcea parte din „decor”. Ceea ce l-a enervat pe Tudor Chirilă a fost sunetul click-urilor venit dinspre aparatele de fotografiat de undeva din spate, ceea ce l-a determinat, la aproximativ un minut după ce a început spectacolul, să oprească brusc totul și să se adreseze publicului din fața lui:

    Cităm, cu aproximație: „Îmi pare foarte rău, dar așa nu putem juca! Sunt nevoit să opresc aici spectacolul. Este extrem de greu să ne concentrăm în condițiile în care, de când am intrat pe scenă, auzim doar declanșările enervante ale aparatelor foto, pentru că fotografii nu au fost în stare să-și achiziționeze măcar un amortizor pentru sculele lor”. 

    Menționăm că cei în cauză erau doi fotografi acreditați la festivalul de teatru.

    Vizibil iritat, Tudor Chirilă a spus apoi că vor relua spectacolul și, înainte să iasă afară pe ușă, a mai spus publicului arădean să ia această scenetă ca pe o repetiție.

    Regretabilul incident ne-a adus aminte de o „scenetă” similară din 2017, în timpul unei reprezentații la Teatrul Godot din București, dar cu un alt actor celebru, Florin Piersic Jr.. Excepția notabilă e că acea pățanie s-a petrecut la finalul spectacolului și mărul discordiei a fost soneria telefonului cuiva din public care nu s-a catadicsit defel să oprească zgomotul. Inițial, Piersic Jr. a ignorat deranjul creat, dar după un timp i s-a umplut paharul și a spus „Gata. Nu pot. E umilință. E absurdă situația. Nu-i drept. Spectacolul se încheie aici. Vă mulțumesc. Atât a fost”. După care actorul a părăsit scena.

    Din fericire, situația de la Arad nu a fost chiar atât de absurdă și drastică. Spectacolul s-a reluat imediat după izbucnirea lui Chirilă și s-a desfășurat fără astfel de incidente, până la capăt.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Tudor chirila e un arogant, păcat de inteligenta lui, rămâne un mitic cu aere de mare vedetă. Ce sa iasă din sânge rusesc? Credeam ca e diferit fata de Ionuț, fratele lui, dar același sânge le curge prin vene. Nu e prima data când se manifesta așa, a făcut la fel la o emisiune radio unde a fost deranjat de întrebări, nu de mult a bătut un om în parc pentru ca a îndrăznit să-l abordeze. Un mitic egoist! F u Raicu!

      --2 voturi
      +1
      -1
    2. Numai cine nu a fost in situatia celui care se concentreaza si intervine un factor exterior perturbator, nu-i intelege pe actorii care pe buna dreptate nu s-au mai putut concentra si nu au mai putut (!) continua spectacolul… Calitatea/educatia publicului lasa uneori de dorit.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.