Tu pentru cine ai murit, sau pentru ce? Clar, nu pentru asta…

    de Lucian Dănilă | 22 decembrie 2018, 6:30 PM | Știri Arad | Topic special

    4

    S-au tot dus 29 de ani de la 22 decembrie 1989. Acea zi a fost probabil ultima în care acest popor era unit, ultima în care am simțit cu toții acea mândrie națională, ultima în care am visat cu adevărat la o țară ca… afară. Aveam 14 ani, sau aproape 14 ani, pentru că buletinul mi l-am făcut după două luni. Copil fiind, nu înțelegeam prea multe, dar era clar că voiam îndepărtarea dictatorului și faptul că s-a întâmplat m-a făcut să exult. Nu doar eu, o făceam împreună cu tata, cu mama, cu vecinii, cu toți.

    Ce am făcut până atunci? Mă jucam… Învățam… Citeam… Am scris „mă jucam” prima în această enumerație pentru că pe atunci copiii se jucau de-adevăratelea. Ne confecționam săbii din lemn pe care noi îl ciopleam (în cazul meu, Cristi, fratele meu, că eu nu mă pricepeam), ne puneam oglinzi și sârme colorate pe Pegas și jucam fotbal aproape non-stop. Jucam pentru că aveam minge, iar acest lucru te titluariza chiar și când veneau cei mari. „Artex” era mingea, din Ungaria, pentru că unchiul meu era vameș la Curtici… Ce mai făceam? Mâncam fructe, multe fructe, direct din pom, fără să le spălăm, și uite că supraviețuim. „Chips”-uri nu erau pe atunci. Era perioada în care copiii încă mâncau doar când le era foame. Calculatoare nu aveam ca să ronțăim jucând o FIFA…

    Învățam… Nu știu dacă învățam mai mult decât copiii de acum, dar pe atunci se întâmpla să înveți și de frică. Ne era frică nu de notă, ci de bătaie, pentru că pe atunci încă îți mai luai la palmă de la profesor, sau ți se mai smulgea câte-un perciun… Acum, profesorii nu mai au voie să-și streseze elevii, iar copiii, mulți dintre ei, habar nu au cum este să meargă la școală pe jos sau cu autobuzul…

    Așa era în mare lumea copiilor de atunci, lumea în care am crescut și eu. Eram liberi într-o țară închisă. Nu exista zi să nu ne spunem bancuri cu Ceaușescu sau să nu ascultăm Europa Liberă. Nici nu visam să ieșim din țară, bananele și portocalele le vedeam doar sub bradul adus de Moș Gerilă, curent electric aveam câteva ore pe zi, cel mai vizionat post de televiziune era Magyar Televisio 1 pentru că TVR-ul emitea două ore pe seară, pâinea o cumpăram pe cartelă, iar la lapte se stătea la coadă de la 4 dimineața…

    Pentru asta au ieșit părinții noștri în stradă. Pentru asta au murit acei tineri la Timișoara, apoi la Arad, în București și alte orașe din țară. Au murit ca să avem o țară ca afară, au murit pentru ca noi să putem mânca banane, să putem avea televizor color și video sau antenă parabolică, să putem să purtăm „Adidas” și să avem libertatea de a ieși din țară fără frica că ne va împușca vreun grănicer. Groso-modo, părinții noștri nici nu cereau prea multe. În esență, au cerut libertate și cu sacrificiul celor 1.142 de martiri, plus alte zeci de răniți, au obținut-o…

    Ce nu au apucat să vadă cei 1.142 de martiri? Ei ne-au dat libertatea, ei cei care au murit sub gloanțele teroriștilor pe care nimeni nu i-a mai găsit în următorii 29 de ani, dar și cei care au ieșit în stradă la Timișoara, la Arad, la București și prin toată țara. E trist însă că cei care au murit atunci, la Revoluția din 1989, nu aveau cum să știe că ne-au dat libertatea, iar noi nu am știut ce să facem cu ea… În cei 29 de ani, în loc să avem o țară ca afară, avem o altă țară afară, 4 milioane de români care au părăsit România pentru un trai mai bun. Ei nu au apucat să vadă nici țara lui Iliescu, un bolșevic educat la școala comunistă de la Moscova, nici pe a marinarului Băsescu, care a introdus în țară circul politic. Ei nu au apucat să vadă nici cum s-au privatizat marile întreprinderi și o grămadă de foști securiști au ajuns milionari peste noapte în timp ce nivelul de trai al românului de rând nu s-a ridicat nici măcar peste cel din comunism.

    Da, acum avem curent electric la discreție, dar mulți români nu au bani să-și plătească factura, avem sute de programe la televizor, dar sunt infestate cu politicieni care ne spun vorbe goale sau cu fetițe de plastic care ne arată dorsalul. Avem banane și portocale, dar nici nu apucăm să le mai mâncăm în goana zilnică după bani, în stresul zilnic pentru supraviețuire.

    Ei nu au apucat să vadă nici cum s-au fabricat dosarele de revoluționar și cum după sacrificiul lor, alții au luat lozul, alții au luat spații sau indemnizația de revoluționar, în timp ce familiile decedaților nu s-au ales cu nimic decât cu durerea, o durere nesfârșită…

    Ei nu au apucat să vadă nici faptul că în an de Centenar, România a fost și este mai dezbinată ca niciodată. Trăim într-o Românie fadă, una în care românul este paralel cu conaționalul său, o țară în care jumătate este hashtag rezist și cealaltă este a lui Dragnea…

    În comunism, românii aveau bani, dar nu aveau pe ce să-i cheltuiască. Acum, românii nu mai au bani, iar magazinele sunt pline și falimentează cu zecile pentru că puterea de cumpărare este infimă.

    Săraca țară bogată…

    Tu, eroule, pentru cine ai murit, sau pentru ce? Clar, nu pentru asta…

    PS: La Arad au fost 24 de martiri. Dintre ei, 19 au murit aici, la Arad, în 23, 24 decembrie, iar alți cinci arădeni au murit la Timișoara, București și Turda.

    Glorie eroilor! Odihnă veșnică…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „Tinerii,… bătrânii”, cetățenii morți acum 29 de ani, au făcut parte dintr-un Plan.
      Au trebuit să-nroșească piatra rece a caldarâmelor, ca Lovitura de Stat să fie camuflată.
      Dovada?
      Doar orbii nu văd ce este evident azi, poate mai evident ca niciodată în cei 29 de ani, dincolo de toate fackenews-urile, ordinare strategii de manipulare în masă.

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Oamenii aia de care zici au murit pentru ca oamenii de vârsta părinților lor sa-l pupe-n cur și să-l repună în funcție pe cel responsabil de acele victime! Și încă de doua ori…
      Acum la 29 de ani de la masacru, partidu ‘ comunist are încă susținerea a peste 30% din populație…
      România nu a fost niciodată unita… Învățați istoria reală… Am fost uniți de lipsuri în rest SUNTEM TREI TARI DIFERITE! E destul sa mergi dincolo de Carpați și sa îți dai seama ca n-avem nimic în comun în afara de o istorie falsă. Ne uram și înainte, ne uram și acum poate mai mult ca niciodată.

      PS:De de 17 decembrie nici un cinema nu a prezentat documentare despre revoluție, despre eroii de atunci… Iar unele scoli au dus pruncii la Grinch… În fond ce contează, presa nu exista, școală nici atât iar de restu’ Dumnezo cu mila!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.