Trupul lui Claudiu Faur a fost efectiv sfârtecat pe autostradă sub privirile fiicei sale de 7 ani! Claudiu avea 32 de ani și trei copii





O familie de români cu trei copiii a fost nenorocită pe o şosea din Germania. Tatăl a coborât din maşină şi a murit lovit de un camion şi călcat apoi de două autoturisme. Petru Claudiu Faur avea 32 de ani şi a pierit încercând să îşi salveze cei trei copii.
Teribilul accident a avut loc pe o autostradă din Germania, în care o familie de români cu trei copii a fost victimă. Claudiu a murit la locul accidentului, după ce supravieţuise aproape nevătămat impactului maşinii lui cu balustrada.
Acesta locuia la Berlin cu soţia şi cei trei copii, două fetiţe de 7 şi 3 ani şi un băieţel de 9 luni, călătorea spre casă duminică seara, pe B5. El era în spate, alături de copiii mai mici, la volan era soţia lui, Lara Diana, iar fetiţa de 7 ani pe locul din dreapta, pe un scaun special pentru copii. Pe scaune pentru copii erau şi micuţii din spate.
Era ceață, iar șoseaua era alunecoasă, astfel soţia lui Petru Claudiu a pierdut controlul volanului şi a lovit maşina de parapetele din lateral, revenind apoi pe banda de urgenţă. Nimeni din interior nu a suferit răni grave, dar toţi erau speriaţi. Fetiţa de 7 ani a coborât prima din maşină, tatăl ei în spatele ei. A dus-o dincolo de parapete şi s-a întors la autoturism.
Românul a mers pe partea stângă a autoturismului, dar înainte să apuce să deschidă portiera în dreptul soţiei sale, care leşinase, a fost luat pe sus de un camion al cărui şofer nu a încetinit. A fost aruncat pe autostradă şi soţia românului a declarat pentru Bild că a văzut cum alte două maşini au trecut peste corpul lui.
Corpul românului a fost dus la morgă pentru autopsie, martorii povestind însă că priveliştea de pe şosea era una imposibil de privit, deoarece trupul lui Petru Claudiu a fost pur şi simplu sfârtecat.
Citește mai multe detalii cu click pe observator.tv.
Comentariile portalului
consider atunci daca nu e necesar sa scoti utilajele e la fel de nenecesar primarul fara el clar si bine de tot lucrurile vor merge mai bine ii si va (...)
Diverticul jenant sorosist🤣 Obsesii, obsesii de oameni fanatizați. Ceea ce am scris nu sunt aberațiile mele, ci ale Idolului tau. Iar sursa este el, Diliu Pinocchio Georgescu. Toate (...)
Mi-as duce crucea decisa de CEI MULTI cum am dus-o si pana acum vreo 35 de ani pana cand macar aparent au decis-o cei multi. Deocamdata imi duc crucea decisa de 9 + (...)