Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni săptămâna viitoare în Alaska pentru discuţii privind Ucraina
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și liderul Federației Ruse, Vladimir Putin, urmează să se întâlnească pe 15 august, în Alaska, pentru discuții privind evoluția războiului din Ucraina, transmite News.ro.
Trump a anunțat data întâlnirii pe rețelele de socializare, iar ulterior informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Kremlinului. Acesta a precizat că locul ales este „destul de logic”, având în vedere apropierea geografică a Alaskăi de Rusia.
Reprezentantul Kremlinului a adăugat că Trump a primit o invitație de a vizita Rusia pentru un posibil al doilea summit.
Autoritățile ucrainene nu au reacționat imediat la anunț.
Întâlnirea a fost dezvăluită la doar câteva ore după ce Trump a sugerat că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze o parte din teritoriu pentru a pune capăt conflictului început în februarie 2022, odată cu invazia pe scară largă a Rusiei.
Aceasta va fi prima reuniune directă dintre cei doi lideri după iunie 2019, când s-au văzut în Japonia, la un an de la summitul de la Helsinki, unde Trump a adoptat un ton vizibil conciliant față de Putin.
Președintele rus nu a mai vizitat teritoriul american din 2015, în timpul mandatului lui Barack Obama.
Sursa: News.ro.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)