Caravana „Trippy Ca Pe Vremuri” la Arad: joacă, diversitate și inițiative pentru școli
Caravana de educație non-formală „Trippy Ca Pe Vremuri” a revenit la Arad pe 22 septembrie, în Piața Catedralei. Evenimentul a marcat cea de-a patra ediție a proiectului, derulat cu sprijinul voluntarilor și al organizațiilor partenere Europe Direct Arad și Ofensiva Tinerilor.
Caravana are ca scop promovarea educației alternative în comunitățile din cele 10 orașe incluse în traseu. Programul din Arad a inclus jocuri, activități de cunoaștere și discuții despre inițiative comunitare. „Printre participanți am avut și câteva fete din străinătate, ceea ce a adus o energie aparte și ocazia de a face schimb de obiceiuri și perspective din mai multe culturi”, spun organizatorii.

Problemele ridicate de tineri la discuțiile despre inițiative comunitare au fost clare și relevante:
• lipsa inițiativelor de dezvoltare personală în școli, prin care copiii să fie scoși din zona de confort și să descopere oportunități reale de implicare;
• nevoia de a împărtăși mai multe obiceiuri din diverse culturi, pentru a deschide orizonturile comunității locale;
• necesitatea de a implementa activități de educație media, pentru ca tinerii să conștientizeze că nu tot ceea ce văd pe social media este adevărat.

La sediul organizației gazdă, discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor soluții pentru introducerea acestor activități în comunitate și pe crearea unor spații de învățare și colaborare pentru tineri.
„Aradul ne-a arătat cât de mult contează să combinăm joaca, diversitatea și inițiativele educaționale pentru a construi comunități mai deschise și mai pregătite pentru viitor”, afirmă organizatorii.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)