joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tribunalul și-a prezentat activitatea pe anul trecut. Împreună cu cele 5 judecătorii arondate, a avut peste 48.000 dosare noi și stoc

    de Special Arad | 26 ianuarie 2022, 2:24 PM | Administraţie

    0

    Tribunalul Arad se situează în raza de competență a Curții de Apel Timișoara, împreună cu Tribunalul Timiș și Tribunalul Caraș Severin, fiind al doilea ca mărime sub aspectul volumului de activitate.

    Tribunalul Arad, ca primă instanţă, instanţă de apel şi de recurs, a funcţionat în anul 2021 cu patru secţii: Secția I-a Civilă, Secția a II-a Civilă, Secția Penală și Secția a III-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.
    Conducerea managerială a tribunalului, începând cu data de 03.07.2018 este asigurată de către domnul judecător Szep Otto Șandor în funcția de președinte și de domnul judecător Bradin Virgiliu Flavius în calitate de vicepreședinte.

    În activitatea managerială au fost ajutați de președinții celor 4 secții și de colegiul de conducere, alcătuit din 7 membri.
    În cadrul Tribunalului Arad activează compartimentele de grefă, registratură, arhivă, bibliotecă şi informatică, precum şi biroul de statistică, biroul de executări penale, biroul de informaţii şi relaţii cu publicul, precum şi departamentul economic – administrativ condus de managerul economic al tribunalului. În circumscripția Tribunalului Arad funcţionează Penitenciarul de maximă siguranţă Arad ce deserveşte toate instanţele din judeţ dar care, prin amplasarea sa în municipiul Arad, influenţează volumul de activitate de la nivelul Judecătoriei Arad şi al Tribunalului Arad, raportat la cererile formulate de persoanele aflate în detenţie, ce atrag competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

    Fiind preocupat constant pentru apropierea actului de justiție de cetățeni, profitând de corpul de excepție al specialiștilor IT angajaţi la toate instanţele din Arad, Tribunalul Arad a fost instanță pilot în implementarea și dezvoltarea dosarului electronic, aducând astfel posibilitate studierii propriului dosar de judecată de oriunde, a dezvoltat o aplicație proprie ce permite comunicarea electronică securizată a citațiilor și actelor de procedură de la instanțe și către instanțe, fiind în curs de dezvoltare o altă aplicație ce dă posibilitatea urmăririi electronice a cursului ședinței de judecată, inclusiv audierea dezbaterilor.

    În raza de competență teritorială a Tribunalului Arad își desfășoară activitatea Judecătoria Arad, Judecătoria Ineu, Judecătoria Chişineu-Criş, Judecătoria Lipova şi Judecătoria Gurahonţ.
    Tribunalul Arad şi judecătoriile amintite deservesc o populație de aproximativ 410.000 de locuitori, ţinând cont de datele preliminare ale ultimului recensământ realizat în 2010, dintre care jumătate locuiesc în mediul urban, iar jumătate în mediul rural, în condiţiile în care în judeţ identificăm Municipiul Arad (aproximativ 175.000 locuitori), 9 oraşe, 68 de comune şi 270 de sate.

    Pe rolul Tribunalului și al judecătoriilor din județul Arad au fost înregistrate în cursul anului 2021 un număr de 40.935 de cauze nou intrate, a căror soluționare a fost asigurată de 82 de judecători și 152 de grefieri, asistenți judiciari, agenți procedurali, aprozi, funcționari publici, şi personalul contractual angajat al instanțelor.

    Mai jos puteți consulta bilanțul pe 2021 realizat de instituție:

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.