Trenurile „înfierbântate” ale Regiotrans cedează din nou, iar pseudo-gările ajung în ruine

Știri Arad. Este știut faptul că trenurile aparținând companiei de căi ferate Regiotrans au avut probleme în trecut. Nu mai târziu de anul trecut, multe dintre acestea nu au mai primit licență de transport din partea Autorității Feroviare Române, iar abia după multe intervenții tehnice au reintrat în circuit.
Aceste intervenții tehnice au fost în fapt doar petice. Motoarele se supraîncălzesc, fiind în pericol de a lua foc. Conductorul oprește trenul în câmp, iese în viteză din cabina lui pentru a face reparațiile necesare:
„Unde-i cheia aia, băga-mi-aș…”
În gara din Semlac, trenul a venit cu întârziere de la Nădlac, însă cu un efort din partea conductorului, a ajuns la timp în gara din Arad-Fortuna.
O pseudo-gară, la care s-a promis că se va renunța odată ce va fi inaugurată Gara Arad. Nu s-a întâmplat. Astfel, la Fortuna călătorii se dau jos dintr-un tren supraîncălzit care a fost în pericol să ia foc (dacă lua foc în câmp, la ce fel de pericol ar fi fost supuși?) și se dau jos într-o gară mizerabilă pe jumătate ocupată de copaci căzuți, iar cealaltă jumătate de gunoaie.
Comentariile portalului
Fara legatura cu subiectul dar foarte interesant Domn Profesor va recomand un clip de pe youtube despre piata media de la noi. https://www.youtube.com/watch?v=4El4YojxUnc
Tocmai că nu mă aștept. Vedeți răspunsul cu Nr 2, plus varianta cu un investitor cu cap. Accentul este pe ”cap”.
Mersi de comentariu, ați reușit să explicitați răspunsul cu numărul 2.