miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trenul silențios al gândurilor

    de Tomck@t | 17 martie 2016, 12:33 PM | Cultură

    0

    Sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă Arad cinstește primăvara, începând de ieri, 16 martie, printr-o expoziție plină de prospețime și suavitate feminină, o incursiune tăcută și statică, un exercițiu imagistic de „tabula rasa”… sau, cu alte cuvinte, un bilet de tren spre un nou anotimp ce insuflă, dincolo de gânduri necunoscute, simplitate și frumusețe.

    Expoziția de fotografie „silent train of toughts” al artistului fotograf timișorean Mihai Surdea a fost vernisată ieri, la ora 18, în Sala Ovidiu Maitec, în prezența lectorului universitar Gheorghe Şfaiţer de la Facultatea de Arte – Universitatea de Vest, Timişoara, încadrând și o lectură publică alături de Adela Dragomir, care a citit din volumul de poezie „Colaj de tăceri”.

    Mihai Surdea, născut în 1972, în Timișoara, a absolvit Facultatea de Ştiințe Economice în anul 1998. Din anul 2001 lucrează în industria de telecomunicații și IT.
    Paralel, începând cu anul 2009, a descoperit și dezvoltat pasiunea pentru fotografie, în special cea de portret și de peisaj.

    Mai multe detalii despre pasiunea artistului găsiți pe site-ul http://mihaisurdea.com/.

    „Surdea este un artist vizual de factură particulară. Lucrează cu tonuri monocrome, iar portretele sale, majoritatea realizate cu femei, ies în valoare prin ambianţă, armonie şi omogenizare cu întreaga suprafaţă a fundalului. Stilul lui este sobru, dar delicat, îmbiind la melancolie şi meditaţie”, spunea despre artist lectorul universitar Gheorghe Şfaiţer.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.