Trei victime au fost transportate la spital, în urma unui accident la Ineu





SAJ informează că în jurul orei 11:00 s-a produs un accident rutier în orașul Ineu din județul Arad, pe str. Avram Iancu colț cu str. Horia, la care s-a deplasat echipajul medical.
Accidentul s-a produs între 2 autoturisme, cu patru persoane implicate, neîncarcerate. Deși inițial se menționa că doar o victimă necesita îngrijiri medicale, la sosirea echipajului de Ambulanță s-a constatat că trei persoane erau rănite. Victimele erau conștiente, în stare stabilă, însă au fost transportate la Camera de Gardă a spitalului din Ineu.
Victimele sunt după cum urmează: o femeie de 52 ani care a suferit un traumatism la membrul superior drept (pasager spate), o femeie de 55 ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, fără pierdere de conștiință (aceasta era conducătorul auto), respectiv un bărbat de 64 de ani, care a suferit un traumatism toracic.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean transmite următoarele, cu o variantă actualizată asupra vârstei femeii care conducea una dintre mașini: „Coliziunea a avut loc între două autoturisme, conduse de o femeie de 38 de ani, din Ineu, respectiv o femeie de 45 de ani, din Chisindia. În urma evenimentului rutier au fost transportate la spital, pentru evaluare medicală, 3 persoane, care nu au necesitat alte îngrijri sau internare. Evenimentul rutier este clasificat ca tamponare”.
Comentariile portalului
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
Au fost scoase linkurile din motive tehnice și de obicei facem acest lucru: pe telefon, linkurile lungi scot textul și sigla în afara ecranului. Faceți capturi câte vreț (...)
De ce ati taiat ce 4 adrese de web prin care demonstram cele scrise ! Ati lasat:"La pct. 4 gasiti si raspunsul Inspecoratului de Stat in Constructii ", oare de ce ? Sa creada (...)