Trei șoferi cu probleme, depistați de polițiști
Polițiștii rutieri cercetează trei persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Astfel, polițiștii din Șebiș au depistat un tânăr de 25 de ani, din Buteni, în timp ce conducea un moped pe D.J. 792/B, pe raza localității Sebiș. În urma verificării documenteleor tânărului, s-a constatat că acesta are permisul de conducere anulat din luna februarie 2015.
Pe raza localității Târnova, polițiștii Postului de Poliție au depistat un bărbat de 45 de ani, cetățean italian, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 792/C. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au solicitat bărbatului testarea cu aparatul alcooltest și prelevarea de probe biologice, pe care însă acesta le-a refuzat.
Un tânăr de 30 de ani, din Livada, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Revoluției din municipiu. În urma controlului documentelor, polițiștii au constatat că tânărul are dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele celor trei bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)