Trei morţi într-un cumplit accident în Vestul țării! Mașina aproape că s-a dezintegrat (FOTO)





REGIONAL. Accident cumplit de circulație în acest weekend pe raza localității Ohaba. Trei persoane dintr-un autoturism și-au pierdut viața în urma impactului extrem de puternic cu o altă mașină, intrată într-o depășire neregulamentară, în curbă.
„Din primele informații, un conducător auto de 47 ani, din Galați, care circula dinspre Deva spre Timișoara, pe raza localității Ohaba, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, într-o curbă fără vizibilitate, și a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens opus, regulamentar. Toate cele trei persoane ce se aflau în autoturismul care circula regulamentar au decedat”, a declarat Laura Bradu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Șoferul decedat avea 48 de ani, iar ceilalți doi bărbați care se aflau cu el în autoturism aveau 40 și 34 de ani. Toți trei erau din Dâmbovița. „O persoană a decedat pe loc, iar două au fost în stop cardio-respirator, dar nu s-a mai putut face nimic pentru viață lor”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță, scrie glasul-hd.ro.
„Pompierii salvatori și personalul Serviciului de Ambulanță Județean, deplasat la locul accidentului cu o ambulanță de terapie intensivă și o alta tip B2, au făcut eforturi deosebite pentru resuscitarea celor doi bărbați. Toate manevrele de resuscitare aplicate aproape o oră nu au dat niciun rezultat, bărbații fiind declarați decedați de medicul SAJ”, a declarat Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara, scrie glasul-hd.ro.
Șoferul vinovat și un pasager din autoturismul său au fost transportați la spitalul din Deva, ambii suferind traumatisme abdominale și de bazin, dar viața nu le este pusă în pericol.
Foto: ISU Hunedoara
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)