Trei indivizi din Vârfurile au fost prinși de jandarmi în timp ce tăiau ilegal arbori și furau lemnul. Cei trei sunt cercetați penal | Video





Comunicat. În cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Sebiș, a depistat într-o zona împădurită de pe raza localității Vîrfurile, trei bărbați care încărcau mai mulți arbori într-o remorcă, cu intenția de a-i transporta la domiciliu.
În urma verificărilor preliminare efectuate, jandarmii au constatat faptul că, în data de 5 decembrie cei trei bărbați s-au deplasat în zona împădurită, de la marginea localității Vîrfurile unde au tăiat ilegal 10 arbori din specia cer și carpen, cu intenţia de a-i transporta la domiciliu.
La fața locului a fost solicitat un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Codrii Iancului din Hălmagiu, iar în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat un volum de 8 metri cubi de arbori tăiați, în valoare de 4.600 lei.
Jandarmii au întocmit, pe numele celor trei bărbați, actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos.
Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor, iar materialul lemnos a fost predat în custodie Ocolului Silvic Codrii Iancului din Hălmagiu.
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte