Trei bărbați au murit și încă unul este grav rănit în urma unui accident pe Drumul European 60, între Vânători și Mureni





Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa, iar altul este în stare gravă, după ce, sâmbătă dimineaţa, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un TIR, pe Drumul European 60, între localităţile Vânători şi Mureni.
„În accidentul petrecut sâmbătă dimineaţa au fost implicate un autoturism şi un TIR, iar trei bărbaţi, cu vârste între 30 şi 40 de ani, au murit, iar altul este grav rănit. Accidentul s-a produs la ieşire din Sighişoara către Braşov, între localităţile Vânători şi Mureni, iar circulaţia a fost blocată pe un sens. Persoana rănită era încarcerată şi s-a intervenit pentru scoaterea ei din maşină”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, maior Cristian Virag, conform Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a precizat că accidentul s-a produs după ce şoferul autoturismului a ajuns pe contrasens, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, şi a intrat în TIR-ul care venea din sens opus. Potrivit IPJ Mureş, cei trei decedaţi şi persoana rănită se aflau în autoturism.
Sursa foto: Mediafax
Comentariile portalului
Ce ziceti de bl A1-3 de la Fat-Frumos care este in reabilitare de 3 ani de zile si nici acum nu e finalizat ?
Daca nu le convine,pot sa isi dea demisia(nu de onoare,ca de unde nu este....)si sa mearga in privat; de ex.CTP Arad ii poate angaja ca (...)
Cod galben de ploi torentiale,in preajma alegerilor politrucii locali toarna cu promisiuni,doar-doar vor reusi sa prosteasca din nou plebea credula.