Trei autoturisme implicate într-un accident rutier în Piața Academician Caius Iacob





Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme – în care se aflau șapte persoane – a avut loc în această seară, în Piața Academician Caius Iacob, a anunțat ISU Arad. Două dintre cele șapte persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.
La fața locului au fost trimiși pompierii Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
„În urma accidentului în care au fost implicate șapte persoane, au rezultat două victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. În urma evaluării medicale, cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, a transmis ISU Arad.
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)