miercuri, 24 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Traseul mitei pe ruta „client” – „primar general”: vezi cum ajungeau banii la Sorin Oprescu și cine-i împărțea

    de - | 8 septembrie 2015, 7:57 AM | Administraţie | Naţional

    0

    Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, era cel care cerea şi intermedia mita între firmele care doreau contracte din partea instituţiilor publice conduse de el, iar banii erau împărţiţi între el, primarul Sorin Oprescu şi directorul economic din Primărie, conform anchetatorilor – scrie gandul.info.

    Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă a directorului economic din Primăria Capitalei şi a altor patru persoane, în perioada 2013- 2015, „un grup bine organizat” a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice conduse de Cornel Bogdan Popa,directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU) şi fost director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, trebuiau să dea mită o parte din profitul realizat din execuţia acelui contract.

    „Executantul păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, diferenţa de profit reprezenta mită şi/sau preţ al influenţei, după caz, având trei destinaţii: 10 la sută din valoarea contractului pentru Oprescu Sorin Mircea, ca primar al municipiului Bucureşti (Primarul), 5 la sută din valoarea contractului pentru Constantinescu Mircea Octavian, director economic în cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti (Directorul economic), iar restul era mita pentru Popa Bogdan Cornel, director la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului în perioada 2013-ianuarie 2014 şi la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane în perioada ianuarie 2014-prezent”, se arată în documentul citat.

    „Remiterea mitelor şi preţului influenţei către Popa Bogdan Cornel s-a realizat prin viramente bancare, în contul unor societăţi conduse tot de el prin intermediul unora din ceilalţi inculpaţi (Albu Romeo, zis Romică, Bengalici Claudiu, zis Ben) sau de terţi aflaţi sub influenţa unor apropiaţi de-ai săi (…..), (…..), în baza unor contracte de subantrepriză fictive (în întregime, în majoritatea cazurilor). Dintre apropiaţii prin care Popa Bogdan Cornel conducea societăţile, respectiv care influenţau conducerea societăţii, Bengalici Claudiu, zis Ben şi (…..) îndeplineau şi rolurile de a scoate apoi cash sumele de bani reprezentând mita (mai puţin un procent de 8,5-15 la sută, care le rămânea) din conturile societăţilor (de la bancă sau prin carduri) şi de a i-o remite lui Popa Bogda Cornel”, se mai arată în documentul citat.

    În cazul lui Bogdan Cornel Popa, pocurorii DNA au propus Tribunalului Bucureşti luarea măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile, pentru luare de mită, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, două infracţiuni de dare de mită şi trafic de influenţă

    Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

    Potrivit anchetatorilor, primarul general al Capitalei a primit sâmbătă seară, de la şeful unei instituţii din subordine, 25.000 de euro, bani ce proveneau de la patru denunţători.

    Potrivit unor surse judiciare, persoana care i-a adus banii ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Cornel Bogdan Popa.

    În dosarul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, au fost reţinute, duminică seară, alte cinci persoane – Cristian Stanca, fostul şofer al primarului general Sorin Oprescu, omul de afaceri Claudiu Bengalici, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Florin Şupeală, directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei.

    Foto: Mediafax

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.