Trafic intens la graniță, așa cum era de așteptat. Recomandările polițiștilor de frontieră





„Ne aflăm în plin sezon estival, iar la fiecare sfârşit de săptămână ne asteptăm la o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria” – se arată în comunicatul de ieri al Poliției de Frontieră, în care oamenii legii ne anunță că au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului la arterele de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.
„Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea, de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, recomandăm cetăţenilor să tranziteze şi prin celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.
Reamintim că, la granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei” – transmite Poliția de Frontieră.
Așa cum s-a preconizat, traficul este intens în mod special la frontiera de pe autostradă. În momentul redactării acestui text, la PTF Nădlac II, timpul de așteptare este de o oră și jumătate la ieșirea din țară, pe benzile pentru autoturisme, potrivit aplicației Trafic Online.
Comparativ, traficul la frontiera veche de la Nădlac este mai acceptabilă: 30 de minute de așteptare la ieșire din țară.
De regulă, cel mai puțin frecventate punte de trecere a Frontierei sunt cele de la Turnu (acum doar 20 minute de așteptare) și Vărșand (în momentul de față doar 10 minute de așteptare).
Poliția de Frontieră mai anunță că „tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria, pentru dispunerea unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate”.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)