Toyota furată în Italia, găsită la vama Nădlac





Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un autoturism marca Toyota, în valoare de 6 000 euro, căutat de autorităţile din Italia.
În data de 27.05.2018, ora 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Eduard D., în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul pe raza jud. Buzau, conducând un autoturism marca Toyota înmatriculat în Italia.
La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză un certificat de înmatriculare emis de autorităţile italiene.
În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun pentru confiscare“ alertă introdusă de autorităţile din Italia in luna mai 2018.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a închiriat autoturismul în Italia şi a uitat să plătească pentru perioada în care a fost inchiriat.
Mijlocul de transport, în valoare de 6.000 euro, va fi indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.
Comentariile portalului
Cine nu respectă TRECUTUL nu merită VIITORUL
De cate locuri de munca e nevoie la Leoni? Acolo se desfășoară un anume tip de munca, funcționării au altfel de munca. Pui problema într-un mod infantil. (...)
E bine, lucreaz polutia romana. Tigarile si iarba sa nu le atingeti...in rest, pare ca lucrati!