vineri, 25 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Toate porturile din judeţul Constanţa, cu excepţia portului Midia, au fost redeschise

    de Special Arad | 28 decembrie 2014, 12:55 PM | Naţional

    0

    Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia au fost redeschise, sâmbătă seară, după ce, în cursul dimineţii, fuseseră închise din cauza vântului puternic, care sufla cu viteze de 70 – 80 km/h, singurul port închis în continuare fiind portul Midia.

    Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei, porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Mangalia au fost redeschise, sâmbătă seară, după ce vântul a mai scăzut în intensitate.

    Sursa citată precizează că rămâne în continuare închis portul Midia din cauza vântului puternic.

    De asemenea, a fost redeschis traficul şi pe Canalul Dunăre – Marea Neagră.

    Manevrele navelor au fost suspendate, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în toate porturile constănţene, din cauza vântului puternic, ce sufla la rafală cu viteze de 70 – 80 km/h. Potrivit autorităţilor portuare, operaţiunile fuseseră sistate în porturi, rând pe rând, începând cu Mangalia şi Constanţa Sud – fluvial, deoarece vântul sufla cu viteze de 60 – 70 km/h la ţărm, iar în larg atingea şi depăşi 80 km/h. Activitatea a fost apoi oprită şi în porturile Constanţa Nord şi Midia.

    Tot din cauza vântului puternic, fusese restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud – fluvial.

    Sursa> Mediafax.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.