Țipete și haos înainte de prăbușire! A apărut un film video cu ultimele secunde ale avionului Germanwings
Ultimele clipe din viaţa celor 150 de persoane aflate la bordul avionului Airbus 320 au fost surprinse pe camera unui telefon mobil. Jurnaliştii germani de la Bild şi cei francezi de la Paris Match au vizionat această înregistrare, recuperată de anchetatori de pe un card găsit la locul prăbuşirii.
Unul dintre investigatori spune ceea ce s-a întâmplat la bordul aeronavei în timp ce aceasta se îndrepta spre stânci:
„Scena filmată este atât de haotică, încât nu se distinge nicio persoană, dar se aud foarte clar strigătele pasagerilor. Semn că toţi erau conştienţi de ceea ce urma să se întâmple. Se aud oameni în timp ce strigă „Doamne Dumnezeule” în mai multe limbi. De asemenea, se aud, de cel puţin trei ori, lovituri metalice, dovada că pilotul a încercat să deschidă uşa blindată cu un obiect foarte greu. Spre final, după o zguduitură extrem de puternică, ţipetele au crescut în intensitate. După aceea nu s-a mai auzit nimic”, spune unul dintre cei care au urmărit înregistrarea, conform Digi24.
Autorităţile franceze spun că procesul de identificare a victimelor tragediei aviatice este extrem de anevoios şi că ar putea dura până la patru luni.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)