Un grup de tineri, prinși de jandarmi cu droguri asupra lor pe o stradă din Arad
Comunicat. În data de 17 august, în jurul orei 13:30, subunitatea de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Mobil Jandarmi al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflată în executarea misiunilor de menținere a ordinii publice pe raza Municipiului Arad, a fost sesizată de către un cetățean cu privire la posibile activități de consum de droguri.
Echipajul de jandarmi s-a deplasat pe strada Mușețel, unde a identificat un grup de trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani. În momentul interceptării, aceștia au manifestat un comportament neobișnuit.
În urma controlului corporal, asupra a două dintre persoane a fost găsită o substanță , susceptibilă de a fi drog de risc.
Cele trei persoane au fost conduse la Secția 1 Poliție Vlaicu, unde au fost întocmite actele de sesizare, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele competente.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad mulțumește cetățenilor care sprijină activitatea forțelor de ordine prin sesizarea unor situații care pot afecta siguranța publică și reamintește că astfel de informații pot fi transmise la numărul unic de urgență 112 sau direct structurilor de jandarmi și poliție.
Citește și:
Droguri de mare risc, găsite de jandarmi în timpul unei patrulări în zona Patinoarului
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)