duminicã, 14 iulie, 2024

Special Arad Logo

    „Timpul să ne judece!” A fost ȘI promovarea suporterilor Bătrânei Doamne

    de Lucian Dănilă | 23 iunie 2014, 4:09 PM | Sport

    0

    UTA Bătrâna Doamnă a făcut pasul în eșalonul superior. Echipa lui Roland Nagy va evolua în Liga a 3-a și va merge acolo împreună cu sutele de suporteri care au adoptat această echipă începând cu acest an.

    A fost mai greu la început… Startul proiectului UTA BD a născut controverse printre iubitorii de fotbal din Arad. Cei mai mulți dintre ei se arătau deranjați de particula „UTA”, la o echipă care nu avea o legătură oficială cu clubul FCM UTA, cel pe care îl încurajau necondiționat meci de meci. A fost nevoie de timp pentru ca ei să adopte efectiv acest proiect, să creadă în el și să îl susțină, din nou, necondiționat. A fost nevoie să aducă bani de acasă pentru a ajuta un club bălăcărit de Marțian, a fost nevoie să își dea seama că FCM UTA, clubul patronat de Marțian, să nu mai se identifice cu idealurile lor.

    Și au schimbat macazul. S-au dezis de „cocalar” (n.r. cum le place lor să spună) și au plecat cu tot cu simboluri să susțină UTA Bătrâna Doamnă. După ce tocmai ei au avut nevoie de acest timp, acum pe banner-ul lor scrie: „Timpul să ne judece”, și fac referire tocmai la alegerea care au făcut-o în iarnă. Atunci s-au dezis de FCM UTA și tot de atunci se identifică cu acest nou proiect din fotbalul arădean, UTA Bătrâna Doamnă. Este mesajul care îl arată acum celor care le contestă alegerea.

    Cu ei alături, Bătrâna Doamnă a funcționat altfel… Nu a mai pierdut niciun meci, a câștigat tot ceea ce era de câștigat și a promovat în Liga a 3-a. Este și meritul lor. Mare merit, pentru că oricine cunoaște fenomenul știe că o echipă fără suporterii ei nu există. Dovada vie este chiar UTA lui Marțian…

    Scriem aceste cuvinte chiar dacă, în aceste luni, noi cei de la Special Arad, am avut și unele conflicte cu ei. Se știe subiectul legat de gardul de la Tauț, sau, mai nou, cel de la Lugoj, subiect care pare a deveni o adevărată marcă înregistrată a acestora. Aceste conflicte (n.r. chiar dacă probabil nu este termenul potrivit, mai degrabă „divergențe”) sunt oarecum normale în relația jurnalist, sportivi, suporteri. Au fost, sunt și vor fi mereu, pentru că nu toți gândim la fel…

    Dincolo de toate astea, UTA BD a avut o adevărată galerie lângă ea la fiecare meci. Fie că a fost amical, fie că au fost derby-urile cu Gloria sau Pecica, fie că a fost pe ploaie torențială ca la meciul cu Curtici, sau efectiv un antrenament cu public atunci când Semlac nu s-a prezentat.

    A venit apoi finala Cupei României, faza județeană, meci disputat la Lipova. O jumătate de tribună era ocupată de cei cu steaguri și tricouri alb-roșii. Și-au condus favoriții spre primul trofeu apoi au sărbătorit împreună. A fost adevărata repetiție pentru Lugoj…

    Campania „Cu toții la Lugoj” a fost rodul implicării lor. A lui Proca, „Kidu”, Ardelean, și a celorlalți împătimiți (n.r. nominalizările le-am făcut pentru că am făcut-o și cu altă ocazie, știu ei care). Așa au ajuns mai bine de o mie de arădeni să se prezinte la arena din orașul bănățean și să își arate adevăratul potențial. Cu ei în spate, Hlistei și compania au defilat contra Hațegului și primul mare obiectiv al clubului a fost bifat.

    Au făcut inițial o vizită la stadionul Francisc Neumann, arena care tocmai a intrat în procesul de demolare. Și-au făcut fotografii cu legendara arenă, iar șapte autocare îi așteptau pe platou pentru a face deplasarea în Banat. Alte câteva zeci au plecat cu mașinile personale. Spectacolul a fost minunat: fumigene, steaguri, tricouri albe cu inscripția „1945”, coregrafie și texte cu care oricând pot face parte din prima ligă a suporterilor. Așa am revăzut din nou adevăratul spirit al utiștilor. Este un spirit care va dăinui mereu.

    „Timpul să ne judece”… Până acum timpul ține cu ei! Iar ei cu singurul proiect viabil din fotbalul arădean: UTA BD!

    URMĂRIȚI O GALERIE FOTO CU APROAPE 100 DE FOTOGRAFII CU IMAGINEA SUPORTERILOR ÎN ACEST SEZON LA MAI MULTE MECIURI ALE BĂTRÂNEI DOAMNE

    FOTO: LUCIAN DĂNILĂ

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.