joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Timp de 4 săptămâni, elevii sunt așteptați la Școala de vară de la „Aurel Vlaicu”

    de Special Arad | 12 iulie 2016, 1:12 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. Şcoala de vară a tinerilor arădeni, desfăşurată la Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”,  a ajuns deja la ediţia a V-a. Şcoala noastră şi-a deschis din nou porţile pentru zeci de elevi dornici să participe la activităţile desfăşurate în perioada 4-29 iulie 2016, pe parcursul a 4 săptămâni, în cadrul şcolii de vară din acest an. Aceste activităţi au fost puse la dispoziţia copiilor, cu mare drag, atât de către cadrele didactice ale şcolii , voluntari, dar şi de către părinţi.

    Şcoala de vară şi-a propus creşterea gradului de coeziune a grupului educat, sporirea gradului de socializare în mediul organizat şi prin activităţi structurate. Totodată a avut în vedere dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă, a competenţelor de organizare şi socializare, a creativităţii, responsabilităţii şi a iniţiativei. Prin implicarea elevilor în activităţile Şcolii de vară am dorit să contribuim la dezvoltarea socială, culturală, personală a elevilor participanţi, precum şi a motivaţiei pozitive, intrinseci faţă de şcoală.

    În debutul primei săptămâni  au avut loc următoarele activităţi: „Ce pot face două mâini dibace?”, „ Jocuri distractive”,”Mâini creative şi mişcare sănătoasă”, „Aventuri dintr-o poveste de vară” ,”Jocul de-a fizica”, şi „Matematica în viaţa cotidiană”, activităţi la care au participat un număr de 86 de elevi.

    Astfel, noi am propus experimentarea unor activităţi formative cu elevii în condiţii alternative, şi, deasemenea, activități non–formale care să vină în sprijinul educaţiei elevilor.

    În prima săptămână (4-8 iulie), am realizat activitatea „Mâini creative şi mişcare sănătoasă”, activitate derulată de către prof. înv. primar Avram Tudor, Moţiu Vlad şi Urs Carmen. Am avut deosebita plăcere să colaborăm cu d-na Deac Ramona, prof. înv. primar la Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan”, Arad.

    Am propus activitatea „Acvariul”, bazată pe realizarea unor peştişori, folosind ca tehnică modulele spaţiale de hârtie, realizarea unor construcţii din hârtie, cu tema „Maşinuţa mea” şi „Fluturaşul jucăuş”. Am realizat nişte „omuleţi haioşi” şi o „cărticică personală” sau „Petrecerea florilor”, folosind Quilling-ul ca tehnică de realizare a florilor. În ultima zi am realizat avioane din hârtie, pe care le-am lansat în curtea şcolii. Fiecare activitate a continuat cu jocuri de mişcare, în aer liber şi multă distracţie!

    Activitatea „Jocuri distractive” a fost coordonată de prof. înv. primar Pantya Anasztazia şi Ciupa Luciana. S-a dorit aducerea unui climat de vacanţă în şcoala noastră, pentru a arăta elevilor că şcoala nu este doar locul unde învăţăm, ci şi o parte din copilăria noastră. Cu multă veselie, copii au păşit în tărâmul jocurilor distractive, a jocurile copilăriei noastre şi astfel am simţit cu adevărat vacanţa.

    „Ce pot face două mâini dibace?”, coordonată de către prof. înv. primar Bogdan Mariana şi Tudor Florentina, este activitatea menită să aducă armonie între copii şi, totodată, să valorifice şi simţul ecologic al copilului, arătându-i că „din nimic” poate realiza ceva frumos şi util.

    În cadrul activităţii s-a urmărit: realizarea unor lucrări practice, inspirându-se din natură, din viaţă cotidiană, din imaginaţie, după o temă aleasă de el sau de cadrul didactic; să îmbine într-un ansamblu elemente folosind procedee variate de lucru; să folosească cuvinte şi expresii specifice activităţii; să analizeze şi să denumească materialele cu care vin în contact; să-şi formeze diferite deprinderi practice.

    La finalul săptămânii s-a realizat un portofoliu cu material confecţionate de copii şi s-au oferit diplome de participare.

    Mulţumim tuturor celor implicaţi în desfăşurarea cu succes a Şcolii de vară a tinerilor arădeni, de la Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”, Arad.

     

    Prof. înv. primar Avram Tudor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.