O țigară aprinsă a dus la arderea de vii a peste 100 de oi în Tulcea

Trei echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu apărut la o stână din județul Tulcea. Apăpostul oilor a ars în întregime, iar circa 100 de animale au murit.
Marți, 28 martie, în jurul orei 09.45, pompierii militari din cadrul ISU Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un saivan de animale, în apropiere de localitatea Măcin, județul Tulcea.
„Pentru gestionarea situației de urgență, au fost direcționate două echipaje de salvatori din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere”, transmite ISU.
La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la adăpostul de animale.
În sprijin a fost solicitat un al treilea echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere de capacitate mărită.
Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea flăcărilor.
„În urma incendiului, grajdul a ars în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 160 mp. Din păcate, aproximativ 100 de oi au fost surprinse de flăcări. Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a focului, a fost stabilită ca fiind scânteie provenită de la o țigară aprinsă”, adaugă reprezentanții ISU Tulcea.
Mai multe detalii pe: adevărul.ro
Comentariile portalului
... ca de obicei.
Sunt uimit cati specialisti pot exista aici. Nu-i asa ca toti sunteti experti tehnici, proiectanti de structura, diriginti de santier sau macar proaspeti absolventi ai facultatii de constructii?
Demisia unflatule