Terifiant! Își vând părți din corp ca să supraviețuiască
Libanul este cunoscut ca locul unde se vinde și se cumpără orice. Odată cu războiul civil din Siria, în Liban a început să înflorească comerțul de organe umane.
De când un val de refugiați sirieni, alungați de războiul civil și ororile ISIS, a năvălit peste graniță (acum sunt 1,3 milioane, într-o țară care avea, înainte de venirea lor o populație de 4,5 milioane), asupra lor s-au repezit profitorii războiului, scrie Evenimentul Zilei.
Aceștia cumpără la preț de nimic în special rinichi sau cornee, organe care sunt valorificate apoi pe tot globul, fie că vorbim de Finlanda sau Norvegia, fie de Mexic sau Venezuela.
Cine sunt samsarii de organe? Victimele lor refuză să le dezvăluie identitatea. Unde au loc intervențiile chirurgicale? Totul este păstrat secret cu sfințenie, și nu doar în Liban, scrie The Daily Beast, citat de evz.ro.
United Nations Global Initiative to Fight Human Traficking (UN GIFT) arată cât de complexă este rețeaua:
„Recrutorul care identifică persoanele vulnerabile, transportatorul, personalul spitalului / clinicii, medicii specializați, intermediarii și contractanții, cumpărătorii, băncile unde sunt păstrate organele.”
GIFT atrage atenția că numai în cazuri rarisime este descoperită toată rețeaua, ceea ce face ca dimensiunile fenomenului să poată fi apreciate cu foarte mare aproximație.
Comentariile portalului
Locul acestui Bulbuc este după gratii împreună cu toată Mafia care la promovat de la un anturaj la dudină la super mega directorul
Data viitoare numiți directori la ctp frizeri,patiseri- cofetari sau clopotari.Oricare din ei s-ar descurca mai bine decât inteleapta conducere de acum.( comparația cu meseriile de (...)
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)