Teatrul arădean difuzează încă un spectacol online, în această seară, sub îndemnul #stămacasă
Fiți responsabili, #stațiacasă și bucurați-vă de spectacolele online ale Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, montări pe care teatrul arădean a decis să vi le dăruiască, de două ori pe săptămână, pe pagina sa de facebook. Astfel, miercuri, 25 martie, de la ora 19.00, puteți urmări „Cei mari, cei mici…” – un spectacol semnat Ioan Peter Pit.
„…alături de cei dragi. Cam așa s-ar încheia o urare standard efectuată cu ocazia unui eveniment, de regulă, aniversar. Ce urmează? Mulțumesc, Inimioară, sau Like, în funcție gradul de apropiere față de persoana care te gratulează. Niciodată n-am înțeles de ce se spune ,,alături” și nu împreună cu ei. Despre cum e când începi să trăiești ,,pe lângă” tine, pe lângă ceilalți(mai mult sau mai puțin aropiați) este și povestea care vi se propune. De la distanță. Din pricina situației aparte pe care o traversăm. Vremuri. De învățat să fiu împreună cu mine, cu cei dragi. Și într-o zi, bună, din nou, împreună cu voi.” – spune Ioan Peter Pit.
Întâlnirea teatrală de miercuri, 25 martie, de la ora 19.00, e un bun prilej de întâlnire cu actorii: Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Lucanu Donat, Andrei Elek și Ioan Peter Pit. Echipa artistică este completată inspirat de Indre Colta – care semnează costumele, Anamaria Șerban – decorul și George Dancu – muzica.
Spectacolul va fi disponibil pe pagina de facebook a TCISA timp de 48 de ore.
Spectacolul îl veți putea urmări AICI, la ora menționată.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)