Teatrix – două premii la Festivalul Rotary





Trupa Teatrix de la Palatul Copiilor Arad a fost selectată să participe la a treia ediţie a Festivalul Rotary de Teatru Contemporan pentru Tineret Baia Mare – ACTING 2016. Actorii de la Palat au interpretat „Opera Panica (Cabaret tragic)” după Alejandro Jodorowsky, în regia Gabrielei Pavel. La acestă ediție Alex Hosszu a obținut Premiul de interpretare „Ștefan Iordache” iar Ioana Balint a câștigat Premiul pentru rostire scenică „Valeria Covătariu”.
Surprize pentru participanți
La festival au participat unsprezece trupe de teatru din ţară, juriul fiind format din cadre universitare de la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj.
„Pe lângă prezentarea spectacolelor, participanţii au beneficiat de ateliere teatrale, de întâlniri cu personalităţi din lumea teatrului, de spectacole de teatru profesionist precum şi de alte surprize oferite de organizatorii festivalului”, a spus Gabriela Pavel, prof. coord. Cercul de teatru.
Actorii de la Palat
Din distribuţia spectacolului au făcut parte Raluca Bajura, Ioana Balint, Iulia Bock, Tudor Bodea, Radu Căprariu, Vladimir Cristea, Vlad Drijman, Miruna Gabor, Alex Hosszu, Vlad Nicoraş, Carla Olteanu și Andreea Pintilie. Teatrix a participat la acestă ediţie a festivalului ca urmare a parteneriatului existent între trupă şi Clubul Rotary Arad Cetate, al cărui preşedinte este Alexandru Nagy-Vizitiu.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este