Târgul Produselor Arădene își deschide porțile
Comunicat. Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează o nouă ediție a Târgului Produselor arădene. Târgul se va desfășura în perioada 13-22 mai, iar producătorii arădeni vin cu oferte variate, de la legume și fructe la produse lactate sau din carne, celebra Pită de Pecica, plăcinte tradiționale, tăiței de casă, miere și produse apicole, băuturi tradiționale – vinuri și bere locale – etc.
Nu vor lipsi, de la acest târg, florile, produsele hand-made și artizanale, inclusiv – în perioada 13-15 mai – produse realizate de meșteri populari, prin metode tradiționale.
„Consiliul Județean încurajează și promovează, inclusiv prin acest târg, producători locali care activează în diverse domenii: agricultură, legumicultură, floricultură sau obiecte artizanale ale meșterilor populari. Este o dovadă de respect și de patriotism local, iar arădenii au oportunitatea să contribuie la sprijinirea producătorilor locali din județul nostru”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
În cadrul Târgului Produselor Arădene vor avea loc și două spectacole artistice. Sâmbătă, 14 mai, de la ora 18.00, va avea loc un spectacol al Școlii Populare de Artă (care funcționează sub egida Centrului Cultural Județean), iar duminică, 15 mai, tot de la ora 18.00, un spectacol folcloric cu solista Andreea Voica.
Aceste evenimente se încadrează în seria de manifestări dedicate împlinirii a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Arad.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)