Târgul de Paști va dura cu 3 zile mai mult
Programată să se desfăşoare în perioada 19 aprilie – 2 mai 2019, ediţia din acest an se va prelungi până duminică, 5 mai 2019, inclusiv. Aşadar, pe toată durata săptămânii viitoare, arădenii vor putea admira și achiziționa produsele specifice sărbătorilor Pascale și nu numai de la căsuţele amplasate pe platoul din faţa Palatului Administrativ şi cele de pe strada Romul Veliciu. Veştile sunt bune şi pentru cei mici. Aceştia se vor putea bucura în continuare de activitățile special oganizate pentru ei în atelierul de pictură pe obiecte de lut, în atelierele de povești sau cele de creaţie, mai cu seamă că vacanţa de primăvară este departe de a se fi încheiat.
“Deoarece cu toții ne dorim ca spiritul sărbătorilor să dureze cât mai mult, am dispus prelungirea desfășurării Târgului de Paști până duminică, 5 mai, inclusiv”, a explicat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)