Țara asta are parte numai de conducători proști! Aradul este blocat la intrarea dinspre Vladimirescu

Din capul locului trebuie să spunem că titlul ne-a fost sugerat (la cât e de potrivit, am putea spune dictat) de un șofer care încerca să intre, în urmă cu aproximativ 30 de minute, în Arad, dinspre Vladimirescu, la trecerea de cale ferată de lângă magazinul OBI. Acesta (șoferul) ne striga, în momentul în care am ajuns să fotografiem ceea ce se întâmplă, că „țara asta are parte numai de conducători proști și că numai niște idioți pot decide că trecerea de cale ferată se poate repara în ZIUA de marți a SĂPTĂMÂNII LUMINATE, când traficul este mult mai mare decât într-o altă zi obișnuită”. Nu neapărat ținem cu șoferul în cauză, dar tindem să îi dăm dreptate în ceea ce a spus…
Începând cu ora 9 și până la ora 17, astăzi,marți, cei de la Drumuri Naționale au decis că trebuie să repare trecerea de cale ferată de pe DN 7. Așa încât, vreo 20-30 de inși (dintre care vreo zece nici nu prea au treabă, poate doar să le țină pavăză celorlalți să nu-i bată vântul) s-au apucat să… muncească. Când și-au dat seama ce blocaj au iscat – cozile se întind pe câțiva kilometri- era prea târziu.
Cum trebuie să gândești tu, ăla de stai pe scaunul de șef și iei decizii, încât să nu-ți dai seama, după ce ai mai procedat așa de câteva ori (nu e prima oară când se repară această trecere și blocajul a fost la fel de mare), că această lucrare trebuie făcută noaptea, chiar dacă banii chletuiți sunt mai mulți!? Cum poate să nu-ți pese de atâția șoferi care îți plătesc ție salariul de șef, achitnd costurile vignetei?! Nici nu credem că mai trebuie să ne răspundă cineva!
Soluția de ultim moment, găsită de polițiștii de la Rutieră, a fost să devieze mașinile mici pe drumul Vladimirescu-Horea. Însă, cum spuneam, traficul tot blocat e și ai nevoie de mai bine de o oră să intri în Arad, dinspre Vladimirescu.
Comentariile portalului
Bineinteles studii de fezabilitate pe zeci de mii de euro de care s-a ales nimic,alte studii si alte proiecte, si vor mai fi si pentru statuie etc. Clasic pentru (...)
Aproape 5 milioane de euro mi se pare mult pt o amenajare mai mult peisagistică patronii de la firma constructoare Tehnodomus sunt cei mai mulțumiți. Mult mai logică era (...)
Oare câte SITUAȚII ASEMĂNĂTOARE nai există în Arad ?